COPILUL INTERIOR

“Ce ai zice dacă ai afla că, atunci când doi oameni se ceartă, de fapt conflictul lor nu e declanșat de doi adulți cu o conștiință de sine solidă, ci de copiii aflați în fiecare dintre ei?

Fie că avem probleme legate de încrederea în forțele proprii, ne îndoim că partenerul/șeful/prietenul ne apreciază cu adevărat sau avem adesea dificultăți în a relaționa, motivul este că asociem amintiri urâte sau chiar traumatice cu perioada copilăriei; sau poate că unii dintre noi au avut o copilărie nefericită, dar și-au reprimat aceste experiențe”(Stefanie Stahl – Vindecarea copilului interior).

            Sentimentele pe care le avem, precum cel al eșecului în viață, depind în principal de temperamentul nostru înnăscut și de experiențele noastre din copilărie. O influență importantă o au, în acest caz, convingerile noastre inconștiente(adică acel crez profund ce exprimă o atitudine față de noi înșine sau față de relații). Multe din convingeri se formează în primii ani de viață, prin interacțiunea dintre copil și persoanele semnificative( exemplu de convingere: „sunt bun” sau „nu sunt suficient de bun”).

Convingerile pozitive(de tipul „sunt bun”) se formează atunci când suntem acceptați, validați, iubiți de persoanele cele mai importante din viața noastră. Ele ne dau putere, curaj.

Convingerile negative(de tipul “nu sunt suficient de bun”) apar dacă ne simțim respinși în situații în care poate că am procedat altfel decât se aștepta de la noi. Acestea ne apasă, ne slăbesc, ne vor face să ne punem iar și iar multiple semne de întrebare legate de propria persoană.

            Teoria de specialitate folosește 2 metafore pentru a vorbi de aceste 2 tipuri de convingeri: copilul-lumină și copilul-umbră, ambele fiind caracteristici ale aceleași părți a personalității noastre – ce desemnează împreună “copilul interior”.

Așadar, copilul-lumină însumează experiențele noastre pozitive și sentimentele bune, cele care îi fac pe copii să fie veseli și să aibă încredere în forțele proprii, altfel spus, partea sănătoasă a personalității.

Copilul-umbră cuprinde convingerile noastre negative, sentimentele apăsătoare(tristețe, frică, neajutorare, etc). De aici, rezultă mecanismele noastre de apărare emoțională pe care le formăm pentru a putea face față acestor sentimente sau pentru a nu mai simți deloc(de exemplu: căutarea continuă a perfecțiunii, setea de putere, dorința de  deține controlul, etc).

            E important ca adultul din noi(adică partea rațională, conșientă) să îi acorde timp și înțelegere și copilului-umbră și rănilor asociate pentru a se liniști și pentru ca, în final, să lase spațiu suficient copilului-lumină!

            Și pentru urmează Ziua copilului, poate că ar fi bine să ne propunem să ne cunoaștem(cu bune și cu rele, cu lumini și umbre) și să ne împrietenim cu copilul interior!