Mândria
Mândria, în forma ei de umbră, se numește adesea aroganță sau încredere excesivă în propria persoană. Dintre toate temerile ce influențează comportamentul uman, niciuna nu este atât de puternică precum teama/frica de a fi umilit – iar aceasta este o chestiune de mândrie.
Mândria poate fi văzută, bineînțeles, și în forma ei pozitivă, de „lumină”, ea evidențiind respectul de sine, demnitatea, elemente ce conturează rolul și identitatea persoanei.
Din cauza puterii ei înnăscute, ne este greu să învățăm cum să controlăm mândria, de aceea ea devine aproape letală atunci când este rănită.
Vă propun astăzi să răspundeți/meditați la următoarele întrebări legate de mândrie:
- Ce ești capabil să faci atunci când mândria ta este rănită?
- Cât de ușor se simte ofensat ego-ul(mândria) tău?
- Ce anume te face să revii la sentimente mai bune, odată ce mândria ta a fost rănită(sau ai fost umilit)?
- Ce durere le-ai cauzat altora, ca rezultat al mândriei tale rănite?
- Ce ai învâțat despre tine însăți/însuți prin intermediul acestei patimi întunecate?
Bibliografie: Caroline Myss – Sfidează gravitația. A vindeca dincolo de limitele rațiunii
Learn More
COPILUL INTERIOR
“Ce ai zice dacă ai afla că, atunci când doi oameni se ceartă, de fapt conflictul lor nu e declanșat de doi adulți cu o conștiință de sine solidă, ci de copiii aflați în fiecare dintre ei?
Fie că avem probleme legate de încrederea în forțele proprii, ne îndoim că partenerul/șeful/prietenul ne apreciază cu adevărat sau avem adesea dificultăți în a relaționa, motivul este că asociem amintiri urâte sau chiar traumatice cu perioada copilăriei; sau poate că unii dintre noi au avut o copilărie nefericită, dar și-au reprimat aceste experiențe”(Stefanie Stahl – Vindecarea copilului interior).
Sentimentele pe care le avem, precum cel al eșecului în viață, depind în principal de temperamentul nostru înnăscut și de experiențele noastre din copilărie. O influență importantă o au, în acest caz, convingerile noastre inconștiente(adică acel crez profund ce exprimă o atitudine față de noi înșine sau față de relații). Multe din convingeri se formează în primii ani de viață, prin interacțiunea dintre copil și persoanele semnificative( exemplu de convingere: „sunt bun” sau „nu sunt suficient de bun”).
Convingerile pozitive(de tipul „sunt bun”) se formează atunci când suntem acceptați, validați, iubiți de persoanele cele mai importante din viața noastră. Ele ne dau putere, curaj.
Convingerile negative(de tipul “nu sunt suficient de bun”) apar dacă ne simțim respinși în situații în care poate că am procedat altfel decât se aștepta de la noi. Acestea ne apasă, ne slăbesc, ne vor face să ne punem iar și iar multiple semne de întrebare legate de propria persoană.
Teoria de specialitate folosește 2 metafore pentru a vorbi de aceste 2 tipuri de convingeri: copilul-lumină și copilul-umbră, ambele fiind caracteristici ale aceleași părți a personalității noastre – ce desemnează împreună “copilul interior”.
Așadar, copilul-lumină însumează experiențele noastre pozitive și sentimentele bune, cele care îi fac pe copii să fie veseli și să aibă încredere în forțele proprii, altfel spus, partea sănătoasă a personalității.
Copilul-umbră cuprinde convingerile noastre negative, sentimentele apăsătoare(tristețe, frică, neajutorare, etc). De aici, rezultă mecanismele noastre de apărare emoțională pe care le formăm pentru a putea face față acestor sentimente sau pentru a nu mai simți deloc(de exemplu: căutarea continuă a perfecțiunii, setea de putere, dorința de deține controlul, etc).
E important ca adultul din noi(adică partea rațională, conșientă) să îi acorde timp și înțelegere și copilului-umbră și rănilor asociate pentru a se liniști și pentru ca, în final, să lase spațiu suficient copilului-lumină!
Și pentru urmează Ziua copilului, poate că ar fi bine să ne propunem să ne cunoaștem(cu bune și cu rele, cu lumini și umbre) și să ne împrietenim cu copilul interior!
Learn More
TU și BANII
Cu siguranță te-ai întrebat de ce unii oameni reușesc să aibă bani fără prea mult efort, în timp ce alții parcă înoată mereu contra curentului….
Și de ce atunci când reușești să ai bani și succes, se întâmplă ceva care dă peste cap totul?
Banii fac parte din viața noastră și, mai mult decât atât, fac parte din “ povestea” noastră(și să nu uităm….”povestea noastră a început demult”).
Analizând lucrurile în profunzime și privind totul din perspectivă psihogenealogică, am putea spune că istoria familiei din care facem parte, arborele nostru genealogic, ne pot ajuta să descoperim, pas cu pas, elementele ce condiționează raportul cu banii și succesul.
Și din acest motiv, este esențial să ne cunoaștem familia din care provenim, să o investigăm, să căutăm secretele nedezvăluite, să înțelegem evenimentele și traumele prin care au trecut strămoșii noștri. Cunoscând lumea emoțională a acestora, putem vindeca propriile emoții! Și vindecând noi ceva, întregul arbore genealogic va beneficia de o transformare, iar cei ce vor urma nu vor mai fi împovărați!
Așadar, vă propun astăzi să facem împreună o evaluare a modului în care vă raportați la bani meditând și răspunzând la mai multe întrebări!
Pentru început, alegeți din enunțurile de mai jos cele cu care sunteți de acord:
- Banii sunt făcuți pentru a fi cheltuiți(în ce fel?
- Banii sunt făcuți pentru a fi economisiți(în ce fel?)
- Banii arată că ai reușit în viață
- Cu ajutorul banilor îi faci fericiți pe alții
- Banii îți oferă siguranța zilei de mâine
- Banii sunt motiv de mândrie.
Apoi, răspunde la următoarele întrebări:
- Cine a avut mulți bani în familia ta?
- În ce fel au fost câștigați banii?
- Ce se spunea despre această persoană în familie?
Oare, printr-o fidelitate inconștientă față de familia de origine putem face alegeri care nu ne aparțin întru totul?
Learn More
Singurătatea
Singurătatea are valențe diferite pentru fiecare, venite din experiențele anterioare. Pentru unii, ea este resimțită ca un gol apărut în lipsa unor relaționări semnificative, unor contacte autentice.
Pentru alții, în schimb, singurătatea este o nevoie apărută la un moment dat de a petrece mai mult timp cu sine.
Ce este singurătatea, în fond? Această întrebare aparent simplă este una cât se poate de complexă, în esență.
Singurătatea este o emoție umană universală complexă, o experiență unică pentru fiecare om în parte, dar, în prezent, a devenit și o problemă de sănătate publică.
Cecetătorii definesc singurătatea ca o stare de spirit ce îi face pe oameni să se simtă lipsiți de scop, nedoriți, neiubiți. Persoanele singure tânjesc după contact uman, însă, paradoxal, starea lor interioară face dificilă, uneori imposibilă, formarea de legături/conexiuni cu alți oameni. Și asta pentru că singurătatea nu este despre a nu persoane alături, ci despre lipsa unor conexiuni profunde, de substanță. Mai mult, tehnologia și aplicațiile actuale amână și descurajează interacțiunea socială directă, iar pandemia a dus la izolare forțată.
Studiile arată că sunt 3 dimensiuni ale singurătății, ce evidențiază de fapt tipurile de relații care (ne) lipsesc: singurătatea intimă(sau emoțională), singurătatea relațională(sau socială) și singurătatea colectivă.
Singurătatea emoțională vine împreună cu dorința de a avea un partener sau un prieten apropiat, o persoană cu care legătura să fie bazată pe afecțiune.
Singurătatea relațională apare atunci când se tânjește după timp de calitate cu prietenii. Nivelul de conexiune socială este diferit de la o persoană la alta, el variind de-a lungul vieții și, mai ales, în funcție de personalitate. Cei extrovertiți tind după contacte umane mai mereu, pe când persoanele introvertite sunt secătuiți de prea multă interacțiune, prefer să fie mai m ult timp singuri.
Singurătatea colectivă vine la pachet cu dorința de apartenență la un grup ce împărtășește aceleași interese, scopuri, idei.
Aceste 3 dimensiuni împreună evidențiază toate conexiunile sociale de calitate de care au nevoie oamenii pentru a fi Împliniți.
Lipsa relațiilor în oricare dintre dimensiuni, poate face oamenii să se simtă Singuri.
TU CUM TE SIMȚI ASTĂZI?
Learn More
Deconectare și reconectare
Există cărți care te provoacă – să vrei să știi mai mult, să înțelegi, să ceri ajutorul – și există cărți care te îndeamnă spre meditație!
Pentru mine, Legături pierdute de Johann Hari este o carte ce le are pe amândouă. Este o carte ce prezintă drumul parcurs de un cunoscut jurnalist – ce a suferit de depresie încă din copilărie- de la antidepresive luate din adolescență până la descoperirile sale legate de cele 9 cauze reale ale depresiei și anxietății și, ulterior, la găsirea studiilor ce oferă soluții care chiar funcționează(studii efectuate de diferiți oameni de știință).
El întărește ideea că depresia și anxietatea cresc și descresc împreună și că au la bază mai multe cauze, numite de el deconectări: de la o muncă plină de sens, de la alți oameni, de la valorile importante, de la traumele copilăriei, de la poziția socială și respectul atașat, de la natură, de la un viitor promițător.
Soluția este simplă și complexă în același timp: reconectarea!
Și totuși, cum să rămâi conectat într-o lume în care se vinde cu preponderență tehnologie în detrimentul relațiilor interumane?!
Un răspuns posibil ar fi – și cu ajutorul acestei cărți, ce ne îndeamnă, printre altele, să ne luăm o pauză din când în când și să ne uităm la propria viață!
Learn More
Manifestarea emoțiilor
Emoțiile sunt cele care dau culoare fiecărui moment și ar fi dificil să ne imaginăm cum ar fi viața noastră fără ele. În mare parte a timpului(la unii, chiar tot timpul) emoțiile ne sunt de folos fiindcă ne mobilizează să rezolvăm diverse sarcini și ne oferă plăceri și bucurii. Uneori, însă, emoțiile ne strică socotelile. Asta se întâmplă când reacțiile noastre emoționale sunt nepotrivite.
Articolul de astăzi are ca surse bibliografice principale cartea lui Paul Ekman – Emoții date pe față și Emoțiile negative de Latifa Gallo.
Așadar, ce sunt emoțiile și cum funcționează ele?
Emoțiile sunt stări psihologice complexe resimțite ca reacții ale organismului la anumite influențe interne sau externe. Ele se manifestă pe trei paliere: fizic, cognitiv și comportamental.
Fizic, emoțiile determină schimbări în tot corpul nostru, precum accelerarea ritmului inimii, tremur al picioarelor, înroșirea obrajilor, modificarea expresiilor feței, modificarea posturii corporale.
Cognitiv, emoțiile ne tulbură și pot influența sau distorsiona principalele procese mentale(memoria, gândirea, atenția).
Comportamental, emoțiile ne pregătesc și chiar ne motivează sau ne îndeamnă la acțiune. Practic, gesturile noastre și postura corporală exprimă, de fapt, emoțiile pe care le simțim într-o manieră inconștientă. Corpul este informat, înaintea rațiunii, despre ceea ce se va întâmpla datorită/din cauza emoțiilor. Se manifestă astfel un limbaj comun și universal – limbajul corporal. Așa ajungem să ne înțelegem unii pe alții – prin limbajul corpului!
Este foarte important ca nicio decizie majoră și definitivă să nu fie luată atunci când simțim emoții intense. Și asta deoarece emoțiile, având o influență mare asupra comportamentului nostru, ne pot controla, făcându-ne să acționăm impulsiv. Mai mult decât atât, recunoașterea lor poate fi dificil de făcut dacă nu le-am acordat suficientă atenție.
De aceea, în acest articol sunt prezentate informații succinte legate de emoțiile de bază, manifestarea și recunoașterea lor.
Emoțiile de bază, identificate și prezentate de Paul Ekman, sunt: bucurie, tristețe, frică, furie, surpriză(surprindere) și dezgust.
Și acum să vedem cum se manifestă corporal și comportamental cele 6 emoții de bază!
În cazul bucuriei, surâsul iluminează fața, ochii strălucesc, gesturile sunt deschise, iar ochii fie se micșorează, fie se ridică și se formează la colțul exterior ridurile de tip „labă de gâscă”.
Comportamental, oamenii se poartă diferit atunci când sunt bucuroși/fericiți. Unii își ridică brațele în aer și strigă de bucurie, alții pot plânge, zâmbi larg, dansa, alerga de colo-colo sau țopăi.
Tristețea este etichetată(pe nedrept) ca fiind una din emoțiile negative(alături de frică și furie). Ea este opusul bucuriei și apare, de regulă, atunci când trecem sau am trecut printr-un eveniment cu impact negativ asupra noastră(pierderea unei persoane, a unei relații, a unui obiect sau a unor resurse, nedreptate, dezamăgire, nereușită). Se întâmplă de multe ori ca tristețea să fie confundată cu depresia, chiar dacă între ele există diferențe majore(o comparație între cele 2 va fi prezentată într-un articol viitor).
Corpul persoanei în cazul tristeții este greoi, spatele este aplecat, umerii lăsați, ochii goi, colțurile gurii lăsate. Mai mult, persoana tristă se uită mult în jos și pot exista riduri între sprâncene și pe frunte.
Comportamental, oamenii vor fi lipsiți de energie și entuziasm, vor plânge sau chiar vor striga de durere.
Frica este una din emoțiile puternic înrădăcinată în mecanismul de supraviețuire. O frică normală este o alarmă eficient calibrată în activarea, precum și în reglarea ei. În activare, alarma de frică nu se declanșează decât cu bună știință, în fața unui pericol real. Intensitatea ei este proporțională cu pericolul și ne dictează, practic, cum să acționăm corespunzător. În reglarea ei, teama normală se stinge repede și ușor, după ce pericolul a trecut(și am conștientizat că a dispărut amenințarea). Dacă nu se reglează suficient de rapid, frica este ceea ce ne numește atac de panică(se va prezenta separat într-un articol viitor).
Frica patologică(ce reprezintă terenul propice pentru apariția fobiilor) se aseamănă unei alarme dereglate, atât la activare, cât și la ajustarea ei.
Legat de corp, în cazul fricii, gura se poate deschide, buzele se crispează, chipul pălește, iar privirea devine fixă, inima bate mai rapid. Uneori pot apărea și simptome gastro-intestinale.
Când simțim această emoție va apărea unul din următoarele comportamente(universal valabile în caz de pericol): pregătire de luptă, fugă sau îngheț – toate cu scopul de a supraviețui. Totodată, corpul se poate face mic și se strânge(pentru protecție), poate plânge sau nu.
Furia este deseori egalată cu agresivitatea sau violența. Incorect însă – deoarece furia este o emoție, iar agresivitatea sau violența este o manifestare comportamentală a acesteia.
Furia apare atunci când ne sunt încălcate propriile limite sau sistemul nostru intern de principii, când ne sunt înșelate așteptările, suntem răniți(fizic sau emoțional) sau când suntem tratați necorespunzător.
Simptomele fizice ce apar în caz de furie sunt: inima bate mai tare, crește tensiunea arterială, fața se înroșește, tremură mâinile și/sau picioarele, mușchii sunt tensionați, tonul vocii se schimbă.
Pe chip, furia va arăta: gură strânsă și crispată, privire necruțătoare, sprâncene încruntate, nări dilatate.
Comportamental, furia poate fi exprimată sau nu, oricum ar fi putem spune sau face lucruri pe care apoi să le regretăm. La furie, o persoană poate să vorbească urât, să înjure, să urle, să lovească obiecte sau persoane.
Surpriza este a cincea din cele șase emoții de bază, ea apare și dispare la fel de brusc. Poate avea conotație pozitivă sau negativă și durează doar câteva secunde.
Surpriza se manifestă, de regulă, prin deschiderea gurii și a ochilor(ca și cum am vrea să vedem mai bine), ridicarea și arcuirea sprâncenelor.
În comportament, determină gesturi și vorbe necontrolate cum ar fi: ridicarea umerilor pentru protejarea gâtului, țipăt, tragere bruscă de aer în piept.
Dezgustul apare atunci când intrăm în contact cu lucruri/oameni care nu ne plac sau îi considerăm murdari, respingători. Apare prin raportarea la oricare din simțuri(gust, văz…).
Pe chip, dezgustul apare astfel: buza superioară ridicată și, odată cu ea, și nara corespunzătoare, bărbia tensionată. Practic, e ca și cum tensiunea întreagă se adună și se tensionează în jurul nasului. În corp, pot apărea dureri de stomac, greață, reflexul de a vărsa sau tuse.
Comportamental, când simțim dezgust, tindem să respingem sau să evităm acele lucruri/persoane. Uneori, ne acoperim instinctiv nasul.
Deci, dacă suntem atenți la corpul nostru(și la senzațiile noastre corporale), devenim mai conștienți de emoțiile pe care le simțim, ceea ce ne va permite o mai bună cunoaștere de sine!
Learn More
Singurătatea în perioada Sărbătorilor
Singurătatea are valențe diferite pentru fiecare dintre noi, venite mai ales din experiențele anterioare. Pentru unii, ea este resimțită ca un gol apărut în lipsa unor relaționări semnificative, unor contacte autentice. Pentru alții, în schimb, singurătatea este o nevoie tranzitorie apărută la un moment dat de a petrece mai mult timp cu sine.
Ce este singurătatea, în fond?
Singurătatea poate fi descrisă drept o stare complexă ce presupune un conglomerat de emoții, gânduri, comportamente.
Studiile arată că singurătatea reprezintă o stare de gol interior ce îi face pe oameni să se simtă lipsiți de scop, nedoriți, neiubiți. Persoanele singure tânjesc după contact uman, însă, paradoxal, starea lor interioară face dificilă, uneori imposibilă, formarea de legături/conexiuni cu alți oameni. Și asta pentru că singurătatea nu este despre a nu avea persoane alături, ci despre lipsa unor conexiuni profunde, de substanță.
Ființa umană este prin definiție una socială, dar tehnologia și aplicațiile actuale amână și descurajează interacțiunea directă. Totodată, în contextul actual, pandemia a dus la izolare forțată, iar apropierea Sărbătorilor de iarnă ne pune și mai mult în situația de a înțelege cum putem gestiona Singurătatea.
Sentimentul de singurătate ce apare în perioada Sărbătorilor cred că pleacă, de cele mai multe ori, de la așteptările persoanelor de a face anumite lucruri, de a simți ceva anume, de a avea anumiți oameni alături, toate acestea pornind de la imaginea ideală a Sărbătorilor clădită de generații întregi, precum și de la modelele promovate de mass-media.
Imaginea idilică a Sărbătorilor arată cam așa: masă îmbelșugată, toată familia alături(iar relațiile dintre membrii familiei sunt strânse, afectuoase), iubire, cadouri, bucurie, râsete. Atunci când lucrurile stau diferit, deja percepția despre Sărbători devine negativă și se caută soluții pentru umplerea golurilor, pentru a nu resimți singurătatea.
Din punct de vedere psihologic, terapeutic, soluția este tocmai de a accepta starea de singurătate, de a înțelege că a petrece mai mult timp cu propria persoană poate fi un avantaj, de a învăța să găsească partea pozitivă în orice situație. De asemenea, specialiștii cred că mecanismele de apărare ale persoanelor apăsate de singurătate se activează în încercarea de a găsi noi și noi soluții. Amintim aici apropierea de biserică (valabilă mai ales în cazul celor vârstnici) și activități ce fac bine sufletului(ajutorul dat altor oameni, acte de caritate sau orice alte activități cu încărcătură pozitivă). În această manieră, se poate diminua sentimentul de singurătate și golul resimțit în interior!
Să ne propunem așadar să fim mai aproape de persoanele singure, în această perioadă mai ales, dar și pe tot parcursul anului!
Psih. Gînju Raluca
Cabinet Psihologic Gînju
Learn More
Moș Crăciun
Dacă ar veni Moș Crăciun la tine, ce ți-ai dori să-ți aducă?
Ce nu ai vrea să-ți aducă?
Într-o perioadă în care aproape totul se schimbă, ceva a rămas totuși constant: celebrarea Crăciunului.
Popularitatea Crăciunului este atribuită, în mare parte, lui Moș Crăciun și rolului lui psihologic în starea de bine ce ne înconjoară de Sărbători.
Moş Crăciun există în sufletele noastre, în amintirile copilăriei noastre şi aşa va fi mereu. Avem, la orice vârstă, nevoie de EL pentru că avem, de fapt, nevoie de magie, de vis şi fantezie.
Copiii au și mai mare nevoie decât noi, adulții, de magie, de mit, de poveşti şi fantezii din care să-și extragă modele de comportament pentru mai târziu. În așteptarea cadourilor ei sunt învăluiți de Emoția momentului, de vraja sfântă a Crăciunului. Cu această ocazie sunt exprimate valori ca binele, iubirea, recompensa, generozitatea. Practic, Moș Crăciun vine dintr-un tărâm de poveste – iar în povești TOTUL ESTE POSIBIL. El dă viață credinței că dorințele/visele pot deveni realitate, că faptele bune sunt recompensate(de Crăciun, prin daruri), toate acestea fiind atât de utile în conturarea reperelor morale ale adultului.
Așadar, mame, tați, bunici, iubiți-l pe Moș Crăciun alături de copiii voștri!
El ne menține sufletul tânăr și ne ajută să nu uităm de emoțiile copilăriei!
Căsnicia – unde stabilim limitele?
Deși relațiile apropiate oferă cele mai bune ocazii de a ne cunoaște și de a-l cunoaște pe celălalt, ele sunt totodată un teren propice pentru tăcere și frustrare, pentru că oamenii au tendința de a-și înăbuși vocea adevărată și de a nu impune limite sănătoase. Fie că este vorba de partenerul de viață, un părinte, o soră/frate sau un prieten, e important să învățăm ce să spunem și ce să nu spunem atunci când:
- Celălalt ne-a rănit, nu își recunoaște greșelile, dar noi avem nevoie să ni se ceară scuze
- Credem că am încercat totul, dar totuși nimic nu se schimbă
- Ne simțim împovărați de criticile sau negativismul celuilalt
- Am fost respinși/ignorați
- Suntem nehotărâți dacă să părăsim relația
- Nu ne cunoaștem limitele.
A stabili clar limite este, poate, cea mai dificilă încercare atunci când trebuie să ne găsim/regăsim vocea autentică și să ne facem auziți. Stabilirea unei poziții legate de ceea ce putem accepta și de ceea ce nu putem accepta nu trebuie să constituie un ultimatum, o amenințare sau o reacție emoțională impulsivă sau să fie făcută într-un moment de disperare.
Mai degrabă, o poziție care trasează limite se construiește prin concentrarea asupra propriilor nevoi, prin conștientizarea limitelor toleranței noastre.
Stabilim limite nu pentru a schimba sau controla o altă persoană, ci mai degrabă pentru a ne păstra/apăra demnitatea, integritatea și sănătatea mintală!
Totodată, e important de clarificat că fiecare om este unic, că nu există limite standard și că acestea iau naștere din valorile/principiile profund înrădăcinate. Practic, pozițiile-limită stabilesc ceea ce putem accepta, aspectele cu care ne simțim confortabil în cadrul relației.
Când ne asumăm o poziție-limită în cadrul unei relații, e necesar să știm că o facem pentru noi înșine și nu împotriva celuilalt!
“Provocarea majoră în toate relațiile apropiate este păstrarea atât a unui EU esențial, cât și construirea unui NOI, fără a pierde aceste componente atunci când situația este dificilă. Dacă avem posibilitatea de a alege, trebuie să preferăm discuțiile în locul tăcerii, trebuie să ne menținem o conduită în conformitate cu valorile și credințele noastre și, înainte de toate, să ne salvăm pe noi înșine.”
“Relațiile de lungă durată au de suferit atunci când nu tratăm problema diferențelor și a neînțelegerilor cu toleranță, umor și respect. Relațiile au de suferit și atunci când devenim excesiv de toleranți cu diferențele, așa încât așteptăm prea puțin de la cealaltă persoană sau ne mulțumim cu aranjamente nedrepte și compromițătoare, care ne macină individualitatea”(Harriet Lerner – Dansul relațiilor)
Learn More
Căsnicie nefericită/divorț
IDEI DE INTERES:
- Copiii copiază modelul(nesănătos) al relației părinților lor.
- Copiii nu se obișnui cu “luptele” părinților și vor deveni adulți cu stimă de sine scăzută și probleme de încredere.
- Copiii vor fi mai mereu stresați și se vor auto-condamna pentru ceea ce se întâmplă în familie.
- Conflictele familiale duc la dificultăți, pentru copii și adulți, de a construi relații echilibrate înafara sistemului(de prietenie, colegialitate etc).
- Fiindcă le e greu să facă față emoțiilor dificile, copiii vor “fugi” de ele și vor dezvolta comportamente nesănătoase.
Copiii copiază modelele de relații care îi înconjoară. Atunci când își văd părinții certându-se, o vor face și ei, atunci când critica e la ea acasă, asta vor învâța să facă și ei. Astfel, încet-încet, vor deveni îndoielnici cu privire la capacitatea lor de a merita și de a dezvolta relații iubitoare, sănătoase.
Tensiunea existență între părinți are șanse mari să amenințe sentimentul de siguranță(ce se presupune că a fost dezvoltat) al copilului, făcându-l să se simtă respins, nesigur, vinovat devenind, mai târziu, un adult cu stimă de sine scăzută și probleme de încredere.
Când copiii cresc într-o relație toxică, este foarte posibil să ajungă să interpreteze situații obișnuite din viața de zi cu zi(ce includ și ușoare neînțelegeri) ca fiind amenințătoare. Lor le va fi greu să accepte în relațiile dintre oameni discuțiile în contradictoriu, neînțelegerile punctuale și vor fi măcinați de critică și auto-critică.
Conflictele domestice duc la dificultăți în a construi în viitor relații echilbrate, de prietenie sau colegialitate.
Fiindcă le e greu să facă față emoțiilor dificile, copiii vor “fugi” de ele și vor dezvolta comportamente/obiceiuri nesănătoase cum ar fi: supraalimentarea, practicarea în exces a jocurilor video sau petrecerea timpului, aproape integral, pe rețelele de socializare(în încercarea de a fugi/scăpa de realitate). Totodată, le poate scădea interesul pentru școală, se ceartă(mult mai mult ca altă data) cu colegii, se înfurie repede.
Copiii ce cresc într-o relație nesănătoasă(a părinților) vor fi predispuși să dezvolte anxietate, depresie și probleme de relaționare și adaptare, în timp ce copiii ai căror părinți au divorțat, au avut deschiderea să-și rezolve propriile probleme și au găsit puterea să mențină relații sănătoase pentru bunăstarea copiilor, se adaptează mult mai ușor schimbărilor și acceptă viața cu toate provocările ei.
Learn More