Singurătatea
Singurătatea are valențe diferite pentru fiecare, venite din experiențele anterioare. Pentru unii, ea este resimțită ca un gol apărut în lipsa unor relaționări semnificative, unor contacte autentice.
Pentru alții, în schimb, singurătatea este o nevoie apărută la un moment dat de a petrece mai mult timp cu sine.
Ce este singurătatea, în fond? Această întrebare aparent simplă este una cât se poate de complexă, în esență.
Singurătatea este o emoție umană universală complexă, o experiență unică pentru fiecare om în parte, dar, în prezent, a devenit și o problemă de sănătate publică.
Cecetătorii definesc singurătatea ca o stare de spirit ce îi face pe oameni să se simtă lipsiți de scop, nedoriți, neiubiți. Persoanele singure tânjesc după contact uman, însă, paradoxal, starea lor interioară face dificilă, uneori imposibilă, formarea de legături/conexiuni cu alți oameni. Și asta pentru că singurătatea nu este despre a nu persoane alături, ci despre lipsa unor conexiuni profunde, de substanță. Mai mult, tehnologia și aplicațiile actuale amână și descurajează interacțiunea socială directă, iar pandemia a dus la izolare forțată.
Studiile arată că sunt 3 dimensiuni ale singurătății, ce evidențiază de fapt tipurile de relații care (ne) lipsesc: singurătatea intimă(sau emoțională), singurătatea relațională(sau socială) și singurătatea colectivă.
Singurătatea emoțională vine împreună cu dorința de a avea un partener sau un prieten apropiat, o persoană cu care legătura să fie bazată pe afecțiune.
Singurătatea relațională apare atunci când se tânjește după timp de calitate cu prietenii. Nivelul de conexiune socială este diferit de la o persoană la alta, el variind de-a lungul vieții și, mai ales, în funcție de personalitate. Cei extrovertiți tind după contacte umane mai mereu, pe când persoanele introvertite sunt secătuiți de prea multă interacțiune, prefer să fie mai m ult timp singuri.
Singurătatea colectivă vine la pachet cu dorința de apartenență la un grup ce împărtășește aceleași interese, scopuri, idei.
Aceste 3 dimensiuni împreună evidențiază toate conexiunile sociale de calitate de care au nevoie oamenii pentru a fi Împliniți.
Lipsa relațiilor în oricare dintre dimensiuni, poate face oamenii să se simtă Singuri.
TU CUM TE SIMȚI ASTĂZI?
Learn More
Manifestarea emoțiilor
Emoțiile sunt cele care dau culoare fiecărui moment și ar fi dificil să ne imaginăm cum ar fi viața noastră fără ele. În mare parte a timpului(la unii, chiar tot timpul) emoțiile ne sunt de folos fiindcă ne mobilizează să rezolvăm diverse sarcini și ne oferă plăceri și bucurii. Uneori, însă, emoțiile ne strică socotelile. Asta se întâmplă când reacțiile noastre emoționale sunt nepotrivite.
Articolul de astăzi are ca surse bibliografice principale cartea lui Paul Ekman – Emoții date pe față și Emoțiile negative de Latifa Gallo.
Așadar, ce sunt emoțiile și cum funcționează ele?
Emoțiile sunt stări psihologice complexe resimțite ca reacții ale organismului la anumite influențe interne sau externe. Ele se manifestă pe trei paliere: fizic, cognitiv și comportamental.
Fizic, emoțiile determină schimbări în tot corpul nostru, precum accelerarea ritmului inimii, tremur al picioarelor, înroșirea obrajilor, modificarea expresiilor feței, modificarea posturii corporale.
Cognitiv, emoțiile ne tulbură și pot influența sau distorsiona principalele procese mentale(memoria, gândirea, atenția).
Comportamental, emoțiile ne pregătesc și chiar ne motivează sau ne îndeamnă la acțiune. Practic, gesturile noastre și postura corporală exprimă, de fapt, emoțiile pe care le simțim într-o manieră inconștientă. Corpul este informat, înaintea rațiunii, despre ceea ce se va întâmpla datorită/din cauza emoțiilor. Se manifestă astfel un limbaj comun și universal – limbajul corporal. Așa ajungem să ne înțelegem unii pe alții – prin limbajul corpului!
Este foarte important ca nicio decizie majoră și definitivă să nu fie luată atunci când simțim emoții intense. Și asta deoarece emoțiile, având o influență mare asupra comportamentului nostru, ne pot controla, făcându-ne să acționăm impulsiv. Mai mult decât atât, recunoașterea lor poate fi dificil de făcut dacă nu le-am acordat suficientă atenție.
De aceea, în acest articol sunt prezentate informații succinte legate de emoțiile de bază, manifestarea și recunoașterea lor.
Emoțiile de bază, identificate și prezentate de Paul Ekman, sunt: bucurie, tristețe, frică, furie, surpriză(surprindere) și dezgust.
Și acum să vedem cum se manifestă corporal și comportamental cele 6 emoții de bază!
În cazul bucuriei, surâsul iluminează fața, ochii strălucesc, gesturile sunt deschise, iar ochii fie se micșorează, fie se ridică și se formează la colțul exterior ridurile de tip „labă de gâscă”.
Comportamental, oamenii se poartă diferit atunci când sunt bucuroși/fericiți. Unii își ridică brațele în aer și strigă de bucurie, alții pot plânge, zâmbi larg, dansa, alerga de colo-colo sau țopăi.
Tristețea este etichetată(pe nedrept) ca fiind una din emoțiile negative(alături de frică și furie). Ea este opusul bucuriei și apare, de regulă, atunci când trecem sau am trecut printr-un eveniment cu impact negativ asupra noastră(pierderea unei persoane, a unei relații, a unui obiect sau a unor resurse, nedreptate, dezamăgire, nereușită). Se întâmplă de multe ori ca tristețea să fie confundată cu depresia, chiar dacă între ele există diferențe majore(o comparație între cele 2 va fi prezentată într-un articol viitor).
Corpul persoanei în cazul tristeții este greoi, spatele este aplecat, umerii lăsați, ochii goi, colțurile gurii lăsate. Mai mult, persoana tristă se uită mult în jos și pot exista riduri între sprâncene și pe frunte.
Comportamental, oamenii vor fi lipsiți de energie și entuziasm, vor plânge sau chiar vor striga de durere.
Frica este una din emoțiile puternic înrădăcinată în mecanismul de supraviețuire. O frică normală este o alarmă eficient calibrată în activarea, precum și în reglarea ei. În activare, alarma de frică nu se declanșează decât cu bună știință, în fața unui pericol real. Intensitatea ei este proporțională cu pericolul și ne dictează, practic, cum să acționăm corespunzător. În reglarea ei, teama normală se stinge repede și ușor, după ce pericolul a trecut(și am conștientizat că a dispărut amenințarea). Dacă nu se reglează suficient de rapid, frica este ceea ce ne numește atac de panică(se va prezenta separat într-un articol viitor).
Frica patologică(ce reprezintă terenul propice pentru apariția fobiilor) se aseamănă unei alarme dereglate, atât la activare, cât și la ajustarea ei.
Legat de corp, în cazul fricii, gura se poate deschide, buzele se crispează, chipul pălește, iar privirea devine fixă, inima bate mai rapid. Uneori pot apărea și simptome gastro-intestinale.
Când simțim această emoție va apărea unul din următoarele comportamente(universal valabile în caz de pericol): pregătire de luptă, fugă sau îngheț – toate cu scopul de a supraviețui. Totodată, corpul se poate face mic și se strânge(pentru protecție), poate plânge sau nu.
Furia este deseori egalată cu agresivitatea sau violența. Incorect însă – deoarece furia este o emoție, iar agresivitatea sau violența este o manifestare comportamentală a acesteia.
Furia apare atunci când ne sunt încălcate propriile limite sau sistemul nostru intern de principii, când ne sunt înșelate așteptările, suntem răniți(fizic sau emoțional) sau când suntem tratați necorespunzător.
Simptomele fizice ce apar în caz de furie sunt: inima bate mai tare, crește tensiunea arterială, fața se înroșește, tremură mâinile și/sau picioarele, mușchii sunt tensionați, tonul vocii se schimbă.
Pe chip, furia va arăta: gură strânsă și crispată, privire necruțătoare, sprâncene încruntate, nări dilatate.
Comportamental, furia poate fi exprimată sau nu, oricum ar fi putem spune sau face lucruri pe care apoi să le regretăm. La furie, o persoană poate să vorbească urât, să înjure, să urle, să lovească obiecte sau persoane.
Surpriza este a cincea din cele șase emoții de bază, ea apare și dispare la fel de brusc. Poate avea conotație pozitivă sau negativă și durează doar câteva secunde.
Surpriza se manifestă, de regulă, prin deschiderea gurii și a ochilor(ca și cum am vrea să vedem mai bine), ridicarea și arcuirea sprâncenelor.
În comportament, determină gesturi și vorbe necontrolate cum ar fi: ridicarea umerilor pentru protejarea gâtului, țipăt, tragere bruscă de aer în piept.
Dezgustul apare atunci când intrăm în contact cu lucruri/oameni care nu ne plac sau îi considerăm murdari, respingători. Apare prin raportarea la oricare din simțuri(gust, văz…).
Pe chip, dezgustul apare astfel: buza superioară ridicată și, odată cu ea, și nara corespunzătoare, bărbia tensionată. Practic, e ca și cum tensiunea întreagă se adună și se tensionează în jurul nasului. În corp, pot apărea dureri de stomac, greață, reflexul de a vărsa sau tuse.
Comportamental, când simțim dezgust, tindem să respingem sau să evităm acele lucruri/persoane. Uneori, ne acoperim instinctiv nasul.
Deci, dacă suntem atenți la corpul nostru(și la senzațiile noastre corporale), devenim mai conștienți de emoțiile pe care le simțim, ceea ce ne va permite o mai bună cunoaștere de sine!
Learn More
Singurătatea în perioada Sărbătorilor
Singurătatea are valențe diferite pentru fiecare dintre noi, venite mai ales din experiențele anterioare. Pentru unii, ea este resimțită ca un gol apărut în lipsa unor relaționări semnificative, unor contacte autentice. Pentru alții, în schimb, singurătatea este o nevoie tranzitorie apărută la un moment dat de a petrece mai mult timp cu sine.
Ce este singurătatea, în fond?
Singurătatea poate fi descrisă drept o stare complexă ce presupune un conglomerat de emoții, gânduri, comportamente.
Studiile arată că singurătatea reprezintă o stare de gol interior ce îi face pe oameni să se simtă lipsiți de scop, nedoriți, neiubiți. Persoanele singure tânjesc după contact uman, însă, paradoxal, starea lor interioară face dificilă, uneori imposibilă, formarea de legături/conexiuni cu alți oameni. Și asta pentru că singurătatea nu este despre a nu avea persoane alături, ci despre lipsa unor conexiuni profunde, de substanță.
Ființa umană este prin definiție una socială, dar tehnologia și aplicațiile actuale amână și descurajează interacțiunea directă. Totodată, în contextul actual, pandemia a dus la izolare forțată, iar apropierea Sărbătorilor de iarnă ne pune și mai mult în situația de a înțelege cum putem gestiona Singurătatea.
Sentimentul de singurătate ce apare în perioada Sărbătorilor cred că pleacă, de cele mai multe ori, de la așteptările persoanelor de a face anumite lucruri, de a simți ceva anume, de a avea anumiți oameni alături, toate acestea pornind de la imaginea ideală a Sărbătorilor clădită de generații întregi, precum și de la modelele promovate de mass-media.
Imaginea idilică a Sărbătorilor arată cam așa: masă îmbelșugată, toată familia alături(iar relațiile dintre membrii familiei sunt strânse, afectuoase), iubire, cadouri, bucurie, râsete. Atunci când lucrurile stau diferit, deja percepția despre Sărbători devine negativă și se caută soluții pentru umplerea golurilor, pentru a nu resimți singurătatea.
Din punct de vedere psihologic, terapeutic, soluția este tocmai de a accepta starea de singurătate, de a înțelege că a petrece mai mult timp cu propria persoană poate fi un avantaj, de a învăța să găsească partea pozitivă în orice situație. De asemenea, specialiștii cred că mecanismele de apărare ale persoanelor apăsate de singurătate se activează în încercarea de a găsi noi și noi soluții. Amintim aici apropierea de biserică (valabilă mai ales în cazul celor vârstnici) și activități ce fac bine sufletului(ajutorul dat altor oameni, acte de caritate sau orice alte activități cu încărcătură pozitivă). În această manieră, se poate diminua sentimentul de singurătate și golul resimțit în interior!
Să ne propunem așadar să fim mai aproape de persoanele singure, în această perioadă mai ales, dar și pe tot parcursul anului!
Psih. Gînju Raluca
Cabinet Psihologic Gînju
Learn More
Moș Crăciun
Dacă ar veni Moș Crăciun la tine, ce ți-ai dori să-ți aducă?
Ce nu ai vrea să-ți aducă?
Într-o perioadă în care aproape totul se schimbă, ceva a rămas totuși constant: celebrarea Crăciunului.
Popularitatea Crăciunului este atribuită, în mare parte, lui Moș Crăciun și rolului lui psihologic în starea de bine ce ne înconjoară de Sărbători.
Moş Crăciun există în sufletele noastre, în amintirile copilăriei noastre şi aşa va fi mereu. Avem, la orice vârstă, nevoie de EL pentru că avem, de fapt, nevoie de magie, de vis şi fantezie.
Copiii au și mai mare nevoie decât noi, adulții, de magie, de mit, de poveşti şi fantezii din care să-și extragă modele de comportament pentru mai târziu. În așteptarea cadourilor ei sunt învăluiți de Emoția momentului, de vraja sfântă a Crăciunului. Cu această ocazie sunt exprimate valori ca binele, iubirea, recompensa, generozitatea. Practic, Moș Crăciun vine dintr-un tărâm de poveste – iar în povești TOTUL ESTE POSIBIL. El dă viață credinței că dorințele/visele pot deveni realitate, că faptele bune sunt recompensate(de Crăciun, prin daruri), toate acestea fiind atât de utile în conturarea reperelor morale ale adultului.
Așadar, mame, tați, bunici, iubiți-l pe Moș Crăciun alături de copiii voștri!
El ne menține sufletul tânăr și ne ajută să nu uităm de emoțiile copilăriei!
Insomnia
Insomnia este o tulburare a somnului ce se manifestă prin:
- dificultatea de a adormi;
- somn insuficient (sau de slaba calitate, cu treziri dese și dificultăți de a adormi la loc);
- stare de oboseală pe parcursul zilei următoare.
Insomnia este și:
- cea mai frecventă tulburare de somn (6-12% din populație);
- al doilea cel mai frecvent motiv de prezentare la medic (după durere);
- mai frecventă la femei decât la bărbați (raport pe sexe: 1,4:1);
- în 40-50% cazuri este asociată cu o tulburare psihiatrică(depresie, anxietate, sindrom de stres posttraumatic, tulburare bipolară, schizofrenie).
Deseori, insomnia este descrisă ca „un cerc vicios”, în care o stare de stimulare sau de activare este punctul de pornire pentru un somn de proastă calitate. Starea de activare la ora de culcare poate avea mai multe origini: emoții (tristețe, nefericire, anxietate), gânduri (îngrijorări), probleme de sănătate. Toate pot crea o stare de stimulare care îngreunează adormirea.
Cine are probleme de somn, deseori devine anxios în legătură cu consecințele lipsei de somn. Din păcate, acestea vor îngreuna și mai mult adormirea. Acesta este momentul în care insomnia se cronicizează: în încercarea de a adormi persoana stă și mai mult trează pentru că încearcă să controleze ceva care ar trebui să fie involuntar, automat.
Un exemplu simplu: de regulă, o persoană merge fără să se gândească la fiecare pas pe care-l face, dar când se gândește la cum să facă pasul următor, mersul va deveni mai dificil.
Altfel spus, lucrurile automate ar trebui lăsate să se deruleze în „mod automat”. Este și motivul pentru care anxietatea creată de încercarea de a adormi cel mai probabil va ține trează persoana cu probleme de somn, chiar dacă ea crede că efectul va fi exact invers.
Deci, cercul vicios începe cu o stare de activare și se termină cu o stare de activare!
Learn More