
Bullying-ul: ce este, cum îl recunoaștem și cum îți dai seama dacă propriul copil suferă în tăcere?
Copiii noștri sunt expuși zilnic la presiuni sociale, tocmai de aceea, ca și părinte este esențial să înțelegem ce înseamnă bullying-ul, cum se manifestă și cum ne putem da seama dacă un copil trece printr-o astfel de experiență – chiar și atunci când nu o spune cu voce tare.
Ce este bullying-ul?
Bullying-ul nu este o simplă ceartă între colegi și nu ar trebui confundat cu tachinările obișnuite dintre copii. Este un comportament intenționat, repetitiv, care are scopul de a răni, umili sau intimida o persoană. Poate avea loc la școală, în mediul online, în grupuri sociale și, uneori, chiar în familie.
Este un fenomen periculos, care poate afecta profund dezvoltarea emoțională, stima de sine și sănătatea mintală a copilului. De aceea, recunoașterea formelor sale este primul pas către prevenție și sprijin real.
Tipuri de bullying
- Verbal – implică jigniri, porecle, insulte sau amenințări repetate. Chiar dacă nu lasă urme vizibile, acest tip de bullying poate dăuna grav încrederii în sine și poate induce rușine, anxietate sau depresie;
- Fizic – apare sub forma loviturilor, împingerilor, trasului de păr sau distrugerii obiectelor personale. Este mai ușor de observat, dar mulți copii aleg să tacă din frică sau rușine;
- Social – înseamnă excluderea intenționată dintr-un grup, bârfe, zvonuri sau manipularea altor copii pentru a izola victima. Copilul respins se poate simți invizibil și lipsit de valoare, iar efectele se văd adesea în comportamente retrase sau tristețe constantă;
- Online (Cyberbullying) – se manifestă prin mesaje agresive, comentarii jignitoare sau postări umilitoare pe rețelele sociale. Este o formă de bullying greu de controlat, pentru că se petrece în spațiul virtual și poate fi văzut de un public larg, lăsând urme adânci în psihicul copilului.
Cum îți dai seama dacă propriul copil este victima bullying-ului și nu spune?
Mulți copii aleg să nu vorbească despre experiențele dureroase de bullying. Frica de a nu fi crezuți, teama de a înrăutăți situația sau sentimentul de vină îi determină să păstreze totul în tăcere.
Fiind atent la anumite semnale subtile, poți observa dacă ceva nu este în regulă:
- Schimbări în comportament
Dacă devine brusc retras, iritabil, evită locurile sau activitățile care înainte îi plăceau, este posibil să ascundă o suferință.
- Obiecte deteriorate sau lipsă
Haine rupte, ghiozdan distrus, rechizite lipsă sau telefonul stricat – toate pot fi indicii ale unor acte de agresiune fizică sau umilire.
- Scăderea performanțelor școlare
Rezultate mai slabe, lipsa concentrării sau refuzul de a merge la școală pot semnala o problemă emoțională cauzată de bullying.
- Probleme cu somnul sau alimentația
Insomnii, coșmaruri, lipsa apetitului sau mâncatul compulsiv pot indica stres, anxietate sau frică.
Ce poți face, ca părinte?
- Creează un spațiu sigur în care copilul tău să simtă că poate vorbi fără teama de a fi judecat;
- Evită să îl presezi sau să îi pui etichete („De ce nu le răspunzi și tu?”), ci fii alături de el cu răbdare și empatie;
- Discută cu profesorii sau cu alți adulți implicați în mediul copilului tău, dacă este cazul;
- Și, nu în ultimul rând, apelează la sprijinul unui psiholog dacă simți că situația e prea greu de gestionat singur. Intervenția timpurie poate preveni traume pe termen lung și poate reda copilului încrederea în sine.
Fiecare copil are dreptul la siguranță emoțională, la respect și la un spațiu în care să se simtă văzut și valorizat. Dacă bănuiești că al tău copil trece printr-o astfel de experiență, nu amâna!
Acționează!
Related Posts
Căsnicie nefericită/divorț
IDEI DE INTERES: Copiii copiază modelul(nesănătos) al relației părinților...
Singurătatea
Singurătatea are valențe diferite pentru fiecare, venite din experiențele...
Șase remarci despre corp pe care e mai bine să le eviți
Poate că intenția ta este bună. Poate vrei să faci un compliment sau doar...








