Ai fost un copil „cuminte”? Ascultător, liniștit?
Poate chiar prea atent la nevoile celorlalți… și prea puțin la ale tale.
Ai crescut cu sentimentul că nu ai voie să fii trist? Că trebuie să zâmbești, să nu deranjezi, să „fii tare”?
Dacă te regăsești, atunci cartea „Drama copilului interior” scrisă de Alice Miller, un îndrăgit psiholog elvețian, s-ar putea să fie o lectură potrivită pentru tine.
Alice vorbește cu blândețe și cu sinceritate remarcabilă, tocmai despre acel copil invizibil, care a fost forțat să se maturizeze prea devreme, fără să fi avut încotro.
Este o carte despre tine, cel care ai fost nevoit să-ți ascunzi tristețea, furia sau nevoile…
Ce descoperi în paginile ei?
- Copiii ”cuminți” nu sunt întotdeauna fericiți – mulți învață devreme să-și reprime emoțiile pentru a se adapta nevoilor părinților, iar în timp le afectează autenticitatea și stima de sine;
- Rănile nevindecate din copilărie nu dispar – ne afectează relațiile, deciziile și felul în care ne vedem ca adulți;
- Vindecarea începe prin confruntarea sinceră cu trecutul – nu pentru a învinui, ci pentru a înțelege și a ne elibera.
E o lectură care te atinge, care s-ar putea să te sensibilizeze, o lectură care merită să o treci în lista ta!
Dacă ai puțin timp liber după zilele full la job, începe cu câteva pagini, sigur te va prinde!
Read it! Feel it! Let it change you!
Related Posts
La 40 de ani(ș-un pic)
Am citit recent un articol de-al Domnicăi Petrovai care mi-a ajuns la suflet și...
Șase remarci despre corp pe care e mai bine să le eviți
Poate că intenția ta este bună. Poate vrei să faci un compliment sau doar...
Manifestarea emoțiilor
Emoțiile sunt cele care dau culoare fiecărui moment și ar fi dificil să ne...
Cum să-ți faci copilul să te asculte: 5 strategii care te vor ajuta
Ești părinte și simți uneori că vorbești cu pereții? Ai momente în care,...









