La 40 de ani(ș-un pic)

Am citit recent un articol de-al Domnicăi Petrovai care mi-a ajuns la suflet și m-a inspirat să-mi fac și eu „bilanțul” în acest moment în care Viața este așa de generoasă cu mine… Și fiindcă a împărtăși e parte din mine, astăzi am decis să scriu câteva rânduri despre mine!Întâmplător sau nu(😊), ziua de naștere de anul acesta am petrecut-o alături de toată familia(lărgită) – e prima dată când reușim să fim în această formulă în Februarie! M-am simțit și mă simt în continuare binecuvântată!

Pentru mine luna Februarie a fost deseori o lună a introspecției, anul acesta parcă un pic mai mult! Poate pentru că am mai mult curaj…să mă privesc cu sinceritate (ne)miloasă și să-mi accept imperfecțiunile, poate pentru că, în loc să mai fug de ele, le îmbrățișez cu înțelepciunea dobândită în decursul anilor! Și poate pentru că am învățat să-mi prețuiesc defectele la fel de mult cum îmi prețuiesc calitățile – ele toate mă definesc în egală măsură!

Cumva, în ultimii ani am reușit să-mi mai risipesc din insecurități, să-mi mai depășesc din limite, să (mă) iert și, în felul acesta, să dobândesc mult mai multă claritate legată de sensul vieții mele. În mod cert, mai este loc de dezvoltare personală, dar important e că am reușit să fac tranziția, conștientă, către calea potrivită Mie! Ce e și mai important e că pe această cale, este LOC(și TIMP) pentru familia mea, pentru mine, pentru profesia mea și pentru toți cei dragi mie! Și tot în acest context, nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru toți oamenii care mi-au fost și îmi sunt alături pe acest drum al transformării(evoluției) mele! Și nu sunt puțini….

Nu știu la alții cum a fost, dar la mine, drumul devenirii Mele, cea de azi, nu a fost simplu și nici scurt! Încă mă mai gândesc uneori de ce mi-a fost atât de greu să reușesc să spun NU și să fiu în primul rând de partea mea, de ce mi-a fost atât de greu să am anumite conversații clarificatoare(dificile), dar necesare și de ce a fost nevoie de atât de multe experiențe până să învăț anumite “lecții”…. Una din “lecțiile” greu de pus în practică(deși, ușor de înțeles, mental) a fost înțelegerea și asumarea propriului rol pe care l-am avut/jucat în fiecare dintre relațiile mele: de cuplu, cu copiii, cu părinții, cu prietenii sau în relațiile profesionale. Acum, pot afirma cu claritate că nu putem avea relații profunde cu ceilalți dacă nu avem o relație sinceră, profundă, în primul rând cu propria persoană!

În continuare, îmi doresc să fiu ghidată de înțelepciune, în tot și-n toate!