La ce vârstă ne oprim din jucat?

Când ne gândim la „joacă”, ne imaginăm adesea copii care râd, aleargă sau își inventează lumi fantastice. Dar ce se întâmplă cu joaca atunci când devenim adulți? Dispare? Se transformă? Sau doar o uităm într-un colț de suflet, prea prinși în responsabilități?

Adevărul este simplu: joaca nu are vârstă.
Este o formă de bucurie autentică, o punte către emoții, conexiune și prezență. Joaca este modul prin care copilul nostru interior mai iese, din când în când, la lumină,  indiferent de câți ani avem.

De ce avem nevoie de joacă și ca adulți?

Joaca este mai mult decât distracție. Din perspectivă psihologică, este:

• Un spațiu de siguranță în care ne putem exprima liber.
• Un mijloc de conectare – cu ceilalți, dar și cu noi înșine.
• Un instrument de reglare emoțională – râsul, creativitatea, mișcarea sunt toate mecanisme care reduc stresul.
• Un spațiu de vulnerabilitate autentică, în care ne permitem să nu performăm, ci doar să fim.

Joaca e pentru suflet, ea ne înmoaie rigiditățile, ne încurajează spontaneitatea și ne învață că viața nu trebuie luată mereu în serios.

Cum se manifestă joaca la adulți?

Poate că nu te mai joci cu mașinuțe sau păpuși, dar joaca apare zilnic în forme subtile, dacă îi faci loc.
Te joci atunci când…

• Râzi cu gura până la urechi la un joc de societate
• Dansezi prin casă pe melodia ta preferată
• Gătești o rețetă nouă ca un mic experiment creativ
• Pictezi fără reguli sau construiești un castel din nisip cu copiii
• Te lași cuprins de entuziasmul unui meci de fotbal cu prietenii
• Intri în lumea copilului tău și redescoperi magia jocurilor lui

Poate că nu o numești „joacă”, dar este aceeași energie: de explorare, de libertate, de prezență.

Joaca are efecte terapeutice

În psihoterapie, conceptul de copil interior este esențial. Adesea, rănile din copilărie rămân în noi, iar vindecarea lor implică și reîntoarcerea la acea parte jucăușă, vie și curioasă din noi.

Joaca ne ajută să fim din nou curioși și mai puțin critici, să fim sinceri, nu perfecționiști, să fim prezenți, nu doar eficienți și să ne permitem greșeli, râs și reconectare.

Este un exercițiu de umanitate pură, exact opusul rigidității în care uneori ne forțăm să trăim.

Nu ești niciodată „prea mare” pentru joacă

Nu contează câți ani ai, câte griji ai pe cap sau cât de „serios” e rolul tău de adult, joaca nu este infantilă, ci este vitală. Este un mod prin care ne aducem aminte cine suntem în esență, un mod prin care ne putem vindeca, reconstrui relații, regăsi sens și bucurie.

Când ai râs ultima dată cu poftă?
Când ți-ai permis să fii creativ fără un scop clar?
Când ai făcut ceva doar pentru plăcerea de a face acel lucru?

Dacă răspunsurile la aceste întrebări te-au pus pe gânduri, poate e timpul să lași copilul interior să iasă din nou la joacă. Nu pentru că „trebuie”, ci pentru că merită.