Putem schimba trecutul?

Mulți dintre noi purtăm în suflet povești neterminate, nevoi neîmplinite și amintiri din copilărie care încă poate ne dor…

Poate nu am avut jucăriile mult visate, hainele care ne-ar fi făcut să ne simțim speciali sau îmbrățișările și cuvintele de validare de care aveam atâta nevoie…

Când privim înapoi, apare uneori dorința de a „rescrie” trecutul, de a-l face altfel. Realitatea este că nu putem schimba ceea ce s-a întâmplat și nici să dăm vina pe cei care ne-au crescut pentru modul în care au procedat.

Însă avem o putere pe care, poate, nu o conștientizăm: putem schimba relația pe care o avem astăzi cu acel trecut.

De la nevoi neîmplinite la grijă de sine

Ca adulți, nu mai putem cere părinților de acum ceea ce nu ne-au putut oferi atunci. Dar putem prelua noi rolul de îngrijitori ai copilului interior.

• Dacă în copilărie ți-ai dorit haine care să te facă să te simți încrezător, acum îți poți alege ținutele care te reprezintă.
• Dacă ai visat la o jucărie și nu ai avut-o niciodată, îți poți îndeplini dorința astăzi – fie și sub forma unui gest jucăuș împărțit cu propriii copii. Sigur ai văzut și tu că unii tătici se joacă încă cu mașina cu telecomandă a copiilor, și sunt foarte fascinați de asta…

Acestea nu sunt doar simple achiziții sau mici bucurii, ci forme de vindecare. Sunt dovezi că îți oferi singur ceea ce nu ai primit la timp.

Cum se reflectă asta în relația cu copiii noștri

Fără să ne dăm seama, de multe ori ajungem să ne împlinim propriile nevoi neatinse prin modul în care ne creștem copiii.

Le oferim libertatea, iubirea, atenția sau siguranța pe care noi am simțit că ne-au lipsit.

Nu este nimic greșit în asta – atâta timp cât suntem conștienți de proces și nu punem pe umerii copiilor responsabilitatea de a vindeca rănile noastre.

Ei au nevoie să fie văzuți pentru cine sunt ei, nu doar ca o versiune mai fericită a copilăriei noastre.

Vindecarea nu înseamnă uitare

Nu putem da timpul înapoi. Dar putem construi prezentul în așa fel încât să fie mai blând, mai plin de înțelegere și de iubire.

Fiecare gest de grijă față de noi înșine este o punte între adultul de azi și copilul de atunci.

Pas cu pas, putem transforma durerea în resursă și lipsa în motivație.
Iar acesta este un dar pe care ni-l putem face nouă și celor pe care îi iubim.